martie 22

Grădinăritul – Cum funcționează

1  comments

Acesta ar fi trebuit să fie informaţia cu care să încep seria de articole despre metafora grădinăritului (click aici dacă vrei să reciteşti din ele).

Doar că la acel moment am considerat că e mai bine să îţi dau la început lucruri practice şi apoi să îţi spun de ce lucrurile funcţionează aşa.

A venit momentul să vezi explicaţia.

Să luăm exemplul de mai jos.

Pentru noi (ființele umane), un obiect cilindric cu un tub de plastic în interior și eventual cu un capac la unul din capete reprezintă un pix. Dar dacă în aceeași cameră cu noi intră și un cățeluș, ce crezi că va vedea el in locul acestui obiect ?

Exact! El va vedea o jucărie de mestecat. O va lua in dinti și o va ronțăi.

Acum, cine are dreptate ? Omul sau câinele?

Amândoi au dreptate. Dar ce mai reprezintă acest obiect atunci când toți oamenii și toți câinii ies din încăpere? Reprezintă un pix sau reprezintă o jucărie de ros?

Ei bine, atunci când camera este goală acel obiect nu înseamnă nimic (este nedefinit). Prima fiinţă care intra în încăpere îi va da exact definiția lui. De unde vine sensul acestui obiect? Vine din obiectul însuşi sau dinspre observator?

Definirea sau percepția obiectului vine dinspre observator înspre obiect. Aceasta este ceea ce în scrierile străvechi se numeşte vacuitate (în engleză emptiness).

Așadar, există atâtea percepții valide într-o încăpere la fel de multe ca şi numărul de observatori existenţi în acea încăpere.

Unui câine îi este imposibil să vadă un obiect cu care se scrie în locul acestui obiect cilindric. El vede instantaneu o jucărie de ros. Nouă, oamenilor, ne este imposibil să vedem o jucărie de ros şi să nu punem instantaneu definiția “pix”, imediat ce privirea noastră întâlnește acest obiect.

Hai să mutăm această comparație în care există observatori din lumi diferite (lumea oamenilor şi lumea animalelor) doar în lumea oamenilor.

Pentru primul exemplu am nevoie de un moment de sinceritate.

Există în viața ta o persoană care te enervează? Probabil că da.

Ce crezi, această persoană are în viața ei o persoană care o consideră ca fiind cea mai bună persoană care există? Cu siguranţă da (mama, iubita, soţia, copilul).

Cine are dreptate: tu, care o vezi o persoană enervantă sau cealaltă persoană, care o vede ca fiind cea mai bună care există? Aveți dreptate amândoi.

Înţelesul de „persoană bună” sau „persoană enervantă” vine din acea persoană? Nu, pentru că în această situaţie TOŢI ar fi trebuit să o perceapă fie o persoană bună, fie una enervantă.

Încă un exemplu. Probabil ai participat la o petrecere la care s-a băut vin. Ai observat că sunt persoane care după câteva înghiţituri devin vesele, alte persoane devin un pic agresive, alte persoane devin morocănoase, alte persoane devin somnoroase, alte persoane nu sunt influenţate deloc de vin.

Dacă efectul ar veni din vin, din substanţele din care el e făcut, atunci ar trebui să aibă acelaşi efect asupra tuturor persoanelor. Motivul pentru care persoanele se manifestă diferit este că efectul vine din persoană sau, cum spuneam mai devreme, dinspre observator.

Un ultim exemplu: aspirina. Sunt situaţii în care dacă te doare capul şi iei o aspirină, durerea trece. Sunt situaţii în care dacă te doare capul poţi să iei şi trei aspirine şi tot nu trece durerea de cap. Dacă substanţa activă din aspirină e aceeaşi, atunci de ce nu funcţionează de fiecare dată?

Pentru că nu aspirina te vindecă. Efectul de vindecare nu vine din (dinspre) aspirină, ci vine din (dinspre) tine.

 

Şi atunci, dacă înţelesul unui obiect/concept nu vine dinspre el însuşi, ci vine dinspre observator, poate observatorul să aleagă ce sens vrea să perceapă?

Răspuns: NU. Din păcate, asta e o capcană în care pică multe persoane care citesc cărţi de dezvoltare personală şi care au senzaţia că pot alege sensul a ceea ce percep. Dacă ar fi aşa, atunci nimeni n-ar mai experimenta situaţii neplăcute. Există cărți care recomandă să ai în portmoneu o bancnotă de valoare mare pe care, ori de câte ori deschizi portmoneul și o vezi, să te simți bogat(ă). Din experiență știu că ceea ce simți când te uiți la ultima bancnotă din portmoneu e ceva de genul ”Mi se termină banii. Numai bogat nu mă simt în acest moment”.

Dacă nu poți alege sensul a ceea ce experimentezi, atunci ce anume dă sensul realității pe care o experimentezi?

Așa cum spuneam în primul articol, ești forțat să percepi un anumit înțeles în funcție de ceea ce ai gândit, ai vorbit sau ai făcut în trecut.

Dacă ești o persoană care îi binedispune pe colegi, atunci vinul te va binedispune. Dacă ești agresiv în trafic sau cu cei din jurul tău, atunci vinul te va face agresiv. Dacă îi obosești pe cei din jurul tău, atunci vinul te va obosi. Dacă îi critici pe ceilalți, atunci vinul te va face să te simți morocănos.

Dacă i-ai ajutat pe alții să se vindece, atunci aspirina îți va lua durerea de cap.

Lucrurile pe care le-am spus până aici pot fi rezumate în două principii care se completează unul pe celălalt:

  1. Niciun obiect/concept/înțeles nu există prin el însuși (fiecare obiect/concept/înțeles are vacuitate)

        ”Ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Iisus că nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândeşte că e ceva întinat; pentru acela întinat este”. Epistola Sfântului Apostol Pavel către Romani, Capitolul 14

  1. Suntem forțați să percepem înțelesul unui obiect/concept/înțeles în funcție de gândurile, vorbele sau acțiunile noastre din trecut (am numit semințe aceste gânduri, vorbe sau acțiuni). Acest principiu se numește interdependență (în engleză dependent origination).

TOATE lucrurile din viața noastră sunt ca aspirina.

Strategia de marketing pe care ai învățat-o la cursul despre afaceri o să funcționeze dacă i-ai ajutat pe alții să câștige bani. Mai mult, dacă i-ai ajutat pe alții să câștige bani, va funcționa orice strategie de marketing folosești.

Dieta sau mersul la sală vor funcționa doar dacă i-ai ajutat pe alții să aibă o viață sănătoasă.

Mâncarea va avea gust bun doar dacă le-ai oferit celorlalți mâncarea lor preferată. Dacă le-ai facut viața amară, cea mai rafinată mâncare va fi fără gust ?.

În articolele care urmează îți voi prezenta diverse tehnici care să te ajute să te eliberezi de suferința din trecut și să îți îndeplinești visele. Ce crezi, vor funcționa?

Exact, doar dacă tu îi ajuți pe ceilalți să-și gestioneze emoțiile negative și să facă un progress oricât de mic în viața lor.

Dacă vrei să intrăm în profunzimea acestor principii vino la seminarul intensiv ”Succes interior, succes exterior” pe care o să-l susțin pe 22-23 aprilie împreună cu alți 5 prieteni. Toți am aplicat aceste principii pe diverse domenii ale vieții noastre și îți vom prezenta din experiența personală în ce fel ne-au ajutat să creștem

 

Click aici pentru detalii și înscriere la seminarul intensiv ”Succes interior, succes exterior”.

Dacă ți-au plăcut articolele anterioare și vrei să le dai mai departe sau vrei să le recitești, le găsești aici.


Tags


You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}